Începutul de an m-a găsit cu gândurile împrăștiate într-o sută de nori. Mi-a luat o dimineață să le adun și zeci de nopți să le pun la locul lor, într-o ordine pe care nu mi-o mai aminteam sau pe care nu o mai vroiam, pur și simplu.
În scurgerea celor 12 luni, oameni dragi s-au retras discret sau nu din viața mea. Unii au plecat către El, alții au plecat pentru că n-au știut să rămână. La primii mă gândesc cu un imens dor și drag, dar și cu împăcare, la ultimii încerc să nu mă mai gândesc deloc.
Zâmbesc, însă, cu sufletul atunci când îmi vin în minte oamenii minunați care mi-au rămas frumos în vene și de care mă bucur ca un copil în fiecare zi.
Este un moment potrivit să le cer, tuturor celor așezați mai sus, Iertare. Pentru că le-am acordat prea puțin timp, că nu le-am spus tot ce vroiam să știe, meritau și poate au așteptat și au avut nevoie, că le-am spus uneori prea multe, prea neplăcute sau neașteptate, pentru gesturile grăbite, adesea, sau pur și simplu pierdute în drum spre ei, dar și pentru că pe unii nu am fost pregătită să îi petrec cu privirea sau cu sufletul până la poarta ce dădea spre ieșirea din viața mea.
Și pentru că sunt cuvinte care ajung prea rar pe buzele noastre, fiecărui suflet frumos din viața mea îi spun acum ... Te iubesc!
Sfârșitul acestui an mă găsește cu gândurile toate adunate într-un bulgăre de nor. Îmi va lua o noapte să le împrăștii și zeci de dimineți să le pierd complet urma.
