31 decembrie 2011

La ceas de trecere



Începutul de an m-a găsit cu gândurile împrăștiate într-o sută de nori. Mi-a luat o dimineață să le adun și zeci de nopți să le pun la locul lor, într-o ordine pe care nu mi-o mai aminteam sau pe care nu o mai vroiam, pur și simplu.

În scurgerea celor 12 luni, oameni dragi s-au retras discret sau nu din viața mea. Unii au plecat către El, alții au plecat pentru că n-au știut să rămână. La primii mă gândesc cu un imens dor și drag, dar și cu împăcare, la ultimii încerc să nu mă mai gândesc deloc.
Zâmbesc, însă, cu sufletul atunci când îmi vin în minte oamenii minunați care mi-au rămas frumos în vene și de care mă bucur ca un copil în fiecare zi.
Este un moment potrivit să le cer, tuturor celor așezați mai sus, Iertare. Pentru că le-am acordat prea puțin timp, că nu le-am spus tot ce vroiam să știe, meritau și poate au așteptat și au avut nevoie, că le-am spus uneori prea multe, prea neplăcute sau neașteptate, pentru gesturile grăbite, adesea, sau pur și simplu pierdute în drum spre ei, dar și pentru că pe unii nu am fost pregătită să îi petrec cu privirea sau cu sufletul până la poarta ce dădea spre ieșirea din viața mea.  
Și pentru că sunt cuvinte care ajung prea rar pe buzele noastre, fiecărui suflet frumos din viața mea îi spun acum ... Te iubesc!


Sfârșitul acestui an mă găsește cu gândurile toate adunate într-un bulgăre de nor. Îmi va lua o noapte să le împrăștii și zeci de dimineți să le pierd complet urma. 



18 octombrie 2011

Gând de târziu



                                     Nu regizez distanța dintre noi
                                                                              
                                                                                               Adrian Păunescu



Când în bemol, când în diez,
Când înainte, când-napoi,
Putere n-am să regizez
Toată distanța dintre noi.


Ea se creează natural,
Din umbra mea, din umbra ta,
Ca să mă simt un ultim cal
Ce n-are dreptul la o șa.



                                                                                   Stă depărtarea la refren
                                                                                   Și se repetă delirant,
De parcă între noi e-un tren
Ce-mpinge gările-n neant.

Alergi spre mine și alerg,
Pe drumul, zi de zi, mai lung
Și, dacă n-am fugi în cerc,
N-ar fi s-ajungi, n-ar fi s-ajung.

Aceeași muchie de cuțit,

Aceleași pante de noroi,
Mă tem că ne-am obișnuit
Cu depărtarea dintre noi.

Psihologie de amanți,
Nărav de camarazi de front,
Mereu mai reci și mai distanți,
Ca orizont de orizont.

Ne e din ce în ce mai greu,
Nu ne putem preface, nu
Un capăt trist al lumii, eu,        
Un capăt trist al lumii, tu.

Distanți la suflet și la trup, 
Tu mă infirmi, eu te infirm,
Suntem silabe ce se rup,
Dintr-un cuvânt lăsat infirm.
 
Mă-ndemni, așa cum te îndemn,
Să ne unim pe-același ring
Suntem magneți de-același semn,
Ce se doresc și se resping.


                                                                       


24 august 2011

Mi-e vreme zbuciumată

Orice promisiune făcută unei persoane din afara ta, promisiune scăpată, asumată sau necesară, te activează, te obligă, nu-ți dă de ales, te limitează de timp și de altele.

Dar ce faci atunci când îți promiți ție ceva?
Mai poți trage de timp, te mai poți face că nu este urgent, că ai când, că nu este chiar necesar?

Ce faci când rațiunea se lovește de pereții sufletului și îți reproșează că e timpul, că nu se poate altfel, că acum nu-ți mai este dat să alegi?
Te mai poți ascunde, acoperi din nou oglinda care te arată slabă, obosită și nepregătită?

Și dacă te folosești de tot și de toate pentru a-ți forța gândul și trupul să aplice promisiune, ce faci?
Accepți, te opui, cauți a câta oară scuze și soluții la complicațiile create singur?

E vreme în care nu am timp de nimeni, timp în care sunt doar eu importantă și prioritară. Poate voi regreta acest ¨doar eu¨, dar cei dragi mie știu că vor înțelege acest egoism târziu și vor spune ¨de data asta doar tu¨.

Am ales să-mi fac o promisiune care implică multe, am ales să fac totul greu și fără ajutor, am ales că e timpul.
Aleg să-mi țin promisiunea făcută cu orice preț ce va să vină.


Paradoxal sau nu, mi-e vreme zbuciumată, dar mi-e al naibii de liniște.

                      Deși promisiunea mea nu are legătură cu sentimentalul, piesa asta îmi tot curge prin vene

3 august 2011

Răzvan, iubirea mea blondă!

  Răzvan are un merit în viața mea care mi-a modificat tot universul, Răzvan m-a învățat să iubesc. M-a învățat să spun, să arăt, să-mi asum aceste cuvinte, această trăire. Nu există conversație vorbită, scrisă, simțită, în care această minune blondă să nu-mi reamintească faptul că mă iubește.
Răzvan este copilul care adesori unește familia, este sensibil, delicat, cu părere care face mereu diferența, este copil responsabil și foarte lipit de sufletul meu.
Glumesc uneori cu el și-i spun că în ciuda tuturor aparențelor și a legăturii dintre noi nu este al meu. Râde și îmi răspunde: ba da, sunt.
Eu și Răzvan ne-am iubit din prima clipă împărțită pe un hol de maternitate, este un ceva atât de frumos și de al meu încât uneori mă copleșește.

Răzvan este . . iubirea mea blondă.

   De ziua ta, puiule, mă rog să-ți fie bine, să fii sănătos, să-ți fie acasă oriunde, să-mi zâmbești mereu cu iubire și cu drag. Îți doresc să rămâi un suflet la fel de cald și de frumos!
De ziua ta, Răzvan, îți repet, ca-n fiecare dimineaţă de 13 ani încoace, că TE IUBESC!

6 iulie 2011

Andrei, dragostea mea!


N-am crezut că îmi va fi atât de greu să scriu despre un copil pe care îl cunosc și îl iubesc atât și atât de mult, dar uite că îmi este.


Andrei este copil cald și frumos, este puștiul care lasă de la el, care completează o situație cu o glumă și care te ține în brațe atât de strâns încât simți că în acel moment ești cel mai important suflet de pe pământ.
Pe Andrei nu-l poți cumpăra nici prin cuvinte și nici prin cele materiale, părerea lui este a lui și o păstrează.
Pentru Andrei am învățat Crezul în vară lui 1999 atunci când l-am botezat.
Andrei mi-a arătat și m-a învățat căldură și tandrețe, așa cum n-am știut vreodată.
Andrei mă face să râd mereu când situația este prea serioasă și atunci când îl strâng în brațși-mi spune ștrengar: mă strivești, femeie.
Andrei îmi răspunde uneori la cele neînțelese și tot Andrei își arată îngrijorarea atunci când îl mai cert întrebându-mă cine sunt și ce-am făcut cu nașa lui. 
Andrei este . . . dragostea mea.

De ziua ta, puiule, mă rog să-ți fie bine, să fii sănătos, să-ți fie acasă oriunde, să-mi zâmbești mereu cu iubire și cu drag. Îți doresc să rămâi un suflet la fel de cald și de frumos!
De ziua ta, Andrei, îți repet, ca-n fiecare zi de 12 ani încoace, că TE IUBESC!

25 iunie 2011

Pe un refugiu de tramvai


Nici nu mai țin minte de când nu ți-am mai dat o întâlnire adevărată..

Vrei să ne găsim la ceas de seară în fața tramvaiului de peste drum?
Stingerea zilei să mă găsească pe mine la unul iar pe tine la celălalt capăt al refugiului. Între noi niciun străin, poveste sau trecut.
Tu să îmi faci stângaci cu mâna, eu să-ți zâmbesc printre frânturi de chipuri. 
Din când în când aglomerarea de destine, ce zoresc înspre nimicuri, ne va încurca privirea dinspre suflet, dar tu să știi, să simți că sunt acolo și te aștept pentru a pleca. 
Într-un târziu de noapte luminată sporadic, uitați de timp și de real, să mi te apropii și să îmi spui tăcut . . vino, iubita mea!

Nici nu mai țin minte de când nu ne-am mai dat o întâlnire adevărată...


                             tramvai cu cai şi fără şine (1880)


31 mai 2011

E iarăși seară



                   Iubirea mea, e iarăşi seară
                   Şi-n Cer lumini se sting pe rând,
                   Bătăi de ceas se-aud, povară,
                   Şi timpu-mi curge, eşti iar gând.

un apus în care-mi era atât de dor
                 Şi ploaia-mi lunecă grăbită,
                 Pe tâmple şi pe buze, pe obraz,
                 Se contopeşte iar cu lacrima răzleaţă.
              Ce dacă e târziu? Dorul de tine-mi este veşnic treaz.

deasupra unui gând și a unei lumi