Nici nu mai țin minte de când nu ți-am mai dat o întâlnire adevărată..
Vrei să ne găsim la ceas de seară în fața tramvaiului de peste drum?
Stingerea zilei să mă găsească pe mine la unul iar pe tine la celălalt capăt al refugiului. Între noi niciun străin, poveste sau trecut.
Tu să îmi faci stângaci cu mâna, eu să-ți zâmbesc printre frânturi de chipuri.
Din când în când aglomerarea de destine, ce zoresc înspre nimicuri, ne va încurca privirea dinspre suflet, dar tu să știi, să simți că sunt acolo și te aștept pentru a pleca.
Din când în când aglomerarea de destine, ce zoresc înspre nimicuri, ne va încurca privirea dinspre suflet, dar tu să știi, să simți că sunt acolo și te aștept pentru a pleca.
Într-un târziu de noapte luminată sporadic, uitați de timp și de real, să mi te apropii și să îmi spui tăcut . . vino, iubita mea!
Nici nu mai țin minte de când nu ne-am mai dat o întâlnire adevărată...
 |
tramvai cu cai şi fără şine (1880) |
