Dacă aș avea de ales, aș alege să-ți fiu o mare, dar pentru că sunt doar o femeie și nu am puteri nepământești, aș mai cere de Sus o alegere și aș vrea să-ți fiu o carte.
Să mă alegi dintre milioane de titluri, fie și după copertă sau după falsele recenzii, dar să mă răsfoiești apoi filă cu filă, să mă descoperi,
să te surprind, să te fac să zâmbești pe neașteptate, să te întristez, să mă închizi și să mă ții sufocant la piept, să-ți treci degetele peste paginile toate, fie ele și încă necitite, peste coperta care
te-a înșelat, dar care te-a adus la mine.
Să nu-ți dorești să mă deschizi uneori din teama de a nu avea ecou în tine ceea
ce găsești în interioru-mi, dar să-ți fie gândul la mine indiferent de locul în care ești și de străinii care-ți rămân pe veci amici. Să-mi pui semn de reamintire acolo unde sufletul tău a bătut cu putere, să-l îndepărtezi adeseori, dar să nu uiți niciodată că e acolo și că te poți întoarce oricând pentru o recitire.
Adeseori când ceea ce citești în mine să te ia pe nepregătite, să mă închizi și să mă duci gândind hai-hui la buze și să mă respiri. Să-mi simți fiecare literă cum îți aleargă prin vene construind cuvinte pe care nu le va regăsi nimeni în niciun dicționar, ci doar în rândurile zâmbetului tău.
Adeseori când ceea ce citești în mine să te ia pe nepregătite, să mă închizi și să mă duci gândind hai-hui la buze și să mă respiri. Să-mi simți fiecare literă cum îți aleargă prin vene construind cuvinte pe care nu le va regăsi nimeni în niciun dicționar, ci doar în rândurile zâmbetului tău.
Să mă așezi la capătul visărilor tale și la începutul dimineților leneșe, să mă uiți prin
tramvaie și apoi să mă cauți cu disperare. Să mă duci uneori cu tine la mare și să mă uiți în buzunarul inimii tale. Să te așezi la mal de lume cu picioarele
mângâiate de apă, să mă deschizi
cu vină și să mă citești cu teamă.
Cu vina de a lăsa garda jos, cu teama de a nu afla că poți, că știi, că ai pe cine..