Aseară a fost prima dată când am văzut-o pe Maia Morgenstern jucând teatru și a fost magic.
"Tragedie dentară" de la Teatrul Evreiesc de Stat mi-a răsunat în simțuri a tandru, a tragic, a tulburare.
Da, a tandru, în ciuda subiectului cumplit. Nu știu de ce, pur și simplu tandru.
Da, a tandru, în ciuda subiectului cumplit. Nu știu de ce, pur și simplu tandru.
Povestea a doi părinți evrei care își "pierd" ambele fete (pe una în mâinile naziștilor iar pe cealaltă în cele ale credinței) mi-a adus o Maia Morgenstern mamă, forță, speranță, durere, soție.
Într-una din scene, trei dintre cele 4 personaje stau nemișcate în timp ce povestitorul deapănă povestea.
Câteva secunde bune, cât a durat monologul, Maia Morgenstern a rămas țintuită în momentul său fără de viață și mi-am dat seama că asta este cea mai bună descriere a sa, o actriță "înțepenită" într-un talent aflat dincolo de orice cuvânt.
Despre bucățile neașteptate de umor ironic, umor de viață, și despre muzica Adei Milea, care însoțește această drama a Holocaustului într-un mod sfâșietor, nu pot să spun decât că au adus un plus covârșitor năucirii mele.
Andrei Finți, soțul dentist al mamei sfâșiate de dorul fetelor, mi-a "apărut" surprinzător în preferințe. Recunosc, este incredibil de bun în acest rol.
Toate trec, toate pot fi suportate, toate câte ni se întâmplă sunt din viață, sunt viață.
"Tragedie dentară" este o piesă despre fiecare dintre noi, despre pierderile ce nu fac sens uneori, despre iubire în forma ei cea mai pură și naivă, este o piesă pe care trebuie să o vezi cu sufletul.
