O venă, avem nevoie de o venă să punem perfuzia, își spune doar pentru ea asistenta de la Urgență.
Pic, pic, pic! Picături de cloruri urcă agale prin toate ale tale. Ai vrea să dormi, dar sunetul aparatelor se transformă într-un ciocan care-ți lovește obraznic liniștea.
Tip, tip, tip! Tiptil te agăți de linia trasată de un îndrumător și ești dus să te fotografiezi pe dinăuntru. Aștepți . . și o dată cu tine așteaptă și preotul de la capelă să termine slujba. Vocea îi răsună pe holul de la Radiografii, îți sună a moarte cântecul lui, a adio, a sinistru, a “neviață”.
E sărbătoare șoptește cineva.
Tac, tac, taci! Te întinzi din nou, ești obosit. Oameni în halate colorate se agită în încăpere, îți explică ceva. Nu înțelegi ce.
Bip, bip, bip! Ți-e teamă, dar nu contează . . . atâta timp cât se aude sacadat mașinăria, ești încă viu!
